PetsHome.ro
Lumea Animalelor

Caracteristici:
Înălţime:
M. 23 cm
F. 25 cm
Greutate:
M. 4,5 - 8.8 kg
F. 4,5 - 8.8 kg
Culoarea părului:
Negru cu semne roşii pe cap, piept si labe; roşu uniform; alb cu pete castanii la cap; negru şi alb cu pete rosii.
Este o varietate a lui King Charles de care se distinge prin onorificul nume „Cavaler". De creaţie relativ recentă, această rasă a fost recunoscută de Kennel Club de-abia în anul 1945, deşi exista încă din timpul lui Charles al II - lea Stuart care a dat numele său acestor rase. Este un caine foarte popular în Anglia.
Este un caine vioi, graţios, bine construit, vesel, liber în mişcări; capul este aproape plat între urechi; nu este de loc boltit; stopul este puţin profund, nasul este negru, cu nările bine dezvoltate; botul are formă conică. Ochii mari, rotunzi, întunecaţi, fără să fie proeminenţi, bine distanţaţi între ei, au o expresie vie şi inteligentă. Urechile lungi, ataşate sus, sunt acoperite cu franjuri bogate. Gatul de lungime medie este uşor curbat. Trupul este solid, scurt, bine proporţionat, spatele drept, pieptul potrivit de lat. Picioarele sunt drepte, cu osatură potrivită, labele compacte şi cu multe franjuri. Coada amputată - amputarea este facultativă - însă nu mai mult de un sfert din lungime. Părul este lung, mătăsos, fără a fi buclat; este admisă o uşoară ondulaţie; are franjuri bogate pe coadă, pe labe şi pe urechi.
Caine cu instinct de vanător, vioi, vesel şi activ, devotat. Iubeşte copiii. Un foarte apreciat caine de apartament.